În data de 29 mai 2026, Liceul Tehnologic, sat Puiești, a avut onoarea de a găzdui activitatea Cercului Pedagogic al bibliotecarilor, desfășurată sub tema „Vatra strămoșească – izvor de inspirație. Influența activităților din cadrul bibliotecilor școlare în dezvoltarea literației”.
Activitatea a reunit bibliotecari școlari și cadre didactice din județ, oferind un cadru valoros pentru schimbul de experiență, promovarea exemplelor de bună practică și evidențierea rolului esențial al bibliotecii școlare în formarea competențelor de literație și în apropierea elevilor de lectură și cultură.
Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit prezența invitatului special, poetul Lucian Vasiliu, care a împărtășit participanților experiențe, reflecții și perspective asupra rolului literaturii și al culturii în educația tinerilor.
Un moment artistic deosebit, coordonat de doamnele profesoare Maricica Duca și Anca Enache-Coatu , împreună cu elevii, a adus un plus de emoție și autenticitate activității, evidențiind frumusețea tradițiilor și valorilor culturale românești.
Mulțumim tuturor participanților pentru implicare, profesionalism și contribuțiile aduse pe parcursul activității. De asemenea, adresăm felicitări doamnei bibliotecar Mioara Todică pentru organizarea și coordonarea exemplară a acestui eveniment educațional.
Prin astfel de activități, școala noastră își reafirmă angajamentul de a promova lectura, educația de calitate și valorile culturale care contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor și la consolidarea comunității educaționale.
Liceul Tehnologic, sat Puiești




